Hartă - Comuna Ucea, Brașov (Comuna Ucea de Jos)

Comuna Ucea (Comuna Ucea de Jos)
Ucea este o comună în județul Brașov, Transilvania, România, formată din satele Corbi, Feldioara, Ucea de Jos (reședința) și Ucea de Sus.

Satul Ucea de Jos este situat în Țara Făgărașului pe șoseaua națională Brașov-Făgăraș-Sibiu și de-a lungul râului cu același nume, Ucea. În vechime configurația satului era alta. Înșiruirea actuală a satului de-a lungul rîului menționat datează doar din anul 1843. Înainte de această dată, satul era așezat partial pe drumul ce duce de la Ucea la Corbi, adică pe un segment din drumul national de pe vremuri din Țara Făgărașului, rămas pînă astăzi sub denumirea de “Calea țării”. Datorită unui incendiu care a distrus partea de răsărit a satului (după o altă tradiție datorită molimei), locuitorii rămași fără locuințe și-au construit altele de-a lungul rîului Ucea, satul căpătînd configurația actuală. Vechea vatră a satului se putea constata pînă nu demult.

Denumirea de Ucea a localității are corespondențe și în alte limbi și țări. Iată denumiri similar ale unor localități din alte țări: Ucia staraia, Ucia bolșaia (numele unui rîu din apropierea Moscovei), Ucialy și Ucialla, toate patru din Rusia; Utschendorf din Polonia; Ucenfu din China; Utschthal din Austria și Utsjoki din Finlanda. S-ar putea spune că toate aceste denumiri provin dintr-o rădăcină comună “uci”. Walter Scheiner afirma într-un articol dintr-o enciclopedie că denumirea de Ucea ar proven din limba turcă sau tătară și trebuie pusă în legătură cu celelalte denumiri amintite. În Polonia există chiar o regiune întreagă denumită Uci. Explicarea etimologică, toponimică, istorică și relațională a numelui de Ucea rămîne pe seama specialiștilor. În București există „Strada Ucea“, din care se desprinde „Aleea Ucea“. O vale din Munții Făgăraș se numește „Ucea Mare“, iar alta „Ucișoara“. De la denumirea satului se trage și numele de familie Uceanu, existent în România, ca și cel de Ucenescu.

În ceea ce privește vechimea satului Ucea de Jos, pot fi indicate (în urma unei cercetări incomplete) trei documente istorice. Într-un document din anul 1223, regele Ungariei Andrei al II-lea confirmă existența unor sate romînești din Țara Făgărașului între care și Ucea. Dacă în anul 1223, satul Ucea și celelalte sate romînești existau, înseamnă că toate acestea, ca și romînii care le locuiau, erau mai vechi, existau înainte de anul 1223. A doua insemnare documentară este în legătură cu Radu cel Frumos, domnul Țării Romînești (1462-1475) și datează din anul 1473. Al treilea document istoric datează din anul 1509. De data aceasta este vorba despre o sentință dată de scaunul judecătoresc, alcătuit din 12 boieri jurați, sub prezidiul căpitanului suprem al Făgărașului, Paul Thomony, prin care se confiscă moșiile dintre Ucea și Corbi ale boierilor Bursan de Ucea și ale văduvei Ana Ziin din Ucea, aceasta fiind denumită in document “marea trădătoare din Ucea”. Acești doi boieri împreună cu alți doi boieri din vecinătate au declanșat o răscoală populară împotriva stăpînirii maghiare, menită să elibereze Țara Făgărașului și s-o aducă sub oblăduirea Domnului Țării Românești, pe atunci Mihnea Vodă, numit cel Rău, așa cum se mai aflase aproape un veac, între anii 1366-1464. Răscoala n-a reușit și celor patru boieri, socotiți infideli castrului și trădători ai țării, li s-au confiscat moșiile și date boierilor credincioși stăpînirii maghiare: Coman, Vladimir, Stanislau, Bărbat, Barbu, Toma, Vlad și Radu din Ucea. Este de remarcat că în cele trei documente istorice vechi menționate se folosește doar denumirea de Ucea, fără să se specifice dacă e vorba de Ucea de Jos sau de Ucea de Sus. Această impecizie se întîlnește în documentele istorice vechi și cu privire la alte localități din Țara Făgărașului.

În aprecierea vechimii satelor de pe Țara Făgărașului și încercarea de a ști care sunt mai vechi, cele de pe lângă Olt sau cele de sub munte, trebuie avut în vedere și luat în considerare faptul că în trecutul îndepărtat pădurile subcarpatice coborau până în vecinătatea Oltului. Cu trecerea timpului, oamenii înmulțindu-se au despădurit treptat dinspre Olt spre munte, spre a-și asigura lemnele de foc și teren pentru culturile agricole. Când s-a ajuns cu despăduritul până aproape de poalele munților, au luat ființă și așezările omenești, respectiv satele “de Sus”. Deci, Ucea de Jos e o așezare omenească apărută cu mult înaintea celei “de Sus”. Însuși drumul de țară ce trecea prin Ucea de Jos, Corbi, Viștea de Jos și mai departe de-a lungul Oltului dovedește vechimea mai mare a acestor sate.

Conscripțiile din anii 1713, 1721-1722, 1733, 1839, 1893, 1900, 1904, 1910 și 1915 ne dau informații despre numărul locuitorilor, structura socială, numele boierilor, iobagilor și al altora, starea materială, categoria etnică privind locuitorii satului Ucea de Jos. Cu titlul de exemplu, prezentăm statistica anului 1910. În anul 1910, Ucea de Jos avea 1054 locuitori, 407 copii și adolescenți și 56 de persoane se aflau în străinătate. În anul 1910, în Ucea de Jos nu era nicio persoană divorțată. În anul 1584, figura ca boier de scaun în Făgăraș, Vladimir de Ucea, iar în anii 1607, 1620, 1625 și 1639, boierul Oprea Băcilă din Ucea este menționat ca asesor și apoi jurat. Decurionul boierilor din anii 1721-1722 și 1726 era boierul Alde Băcilă de Ucea. Ca “villicu” (jude, primar), în anul 1722 era iobagul Iuon Cocoș, iar în anul 1726 era iobagul Stan Veru.

* Statistica pe etnii:

* - 920 erau români,

* - 115 unguri

* - 19 germani 
Hartă - Comuna Ucea (Comuna Ucea de Jos)
Hartă
Țară - România
Drapelul României
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
RON Leu românesc (Romanian leu) lei 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
RO Limba română (Romanian language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Bulgaria 
  •  Republica Moldova 
  •  Serbia 
  •  Ucraina 
  •  Ungaria 
Diviziune administrativă
Oraș, Sat,...